Vid

esti acolo...si...nicaieri...nothing seems like...home...

iesi...te plimbi...mori de cald, de plictiseala...si...incerci sa iesi din tine...sa te duci iar in locul in care totul e ok, in care te gasesti...te regasesti...te pierzi...ca sa uiti de tine...de griji...de caldura si plictiseala...

dar nu...nu-ti iese nicicum...nu poti...nu ai cum...nu ai unde...vrei sa fugi...dar nu e nici un drum inainte...aleea trecutului se-nchide strans in urma ta si iti pierzi si dreptul la amintiri...nu te lasi sa stii, sa simti, sa vrei sa simti iar...

dai de un vid abisal...de o tacere asurzitoare...nu-ti ramane nici macar indoiala...nu te gandesti la ce ar fi putut fi...la cum ar fi fost daca....

doar scantei...scantei din ceea ce ai fost si din tot ce ai trait...nu-ti mai e permis sa te gandesti prea mult la ce a fost...dar, in acelasi timp, nu te lasa-n pace...

si vezi tot, ca printr-o felie de cascaval prea putin gaurit...si vezi tot...si nu e destul

cand ajunge trecutul sa fie destul?
cand se transforma totul in prea mult, dar nu suficient?
cand?